Cum iubeşti tu, femeie?
De eşti mereu precum o cheie
Care-mi deschide atâtea porţi,
Plăceri ascunse să-mi arăţi…
Cum iubeşti tu, femeie?
De eşti precum o alcoolemie
Care-mi afundă gândurile negre,
În sticla vieţii, umplută cu durere.
Cum iubeşti tu, femeie?
De eşti mereu o flacără vie
În drumurile mele obscure,
Lăsând adesea, o dâră de amăgire…
Ce mi-a ramăs din tot ce am avut?
…o foaie şi un creion tocit.
Ce mi-a ramăs din tot ce mi-a plăcut?
…doar amintiri ce în timp s-au rătăcit.
Ce mi-a rămas din tot ce am iubit?
…regrete reci şi fără de-nţeles.
Ce mi-a rămas din tot ce mi-am dorit?
…speranţe multe şi fapte fără sens.
Ce mi-a rămas din tot ce am făcut?
…frânturi de mulţumiri şi multe vorbe-n vânt.
Aş vrea să urlu de furie dar sunt tăcut
Nu ar impresiona pe nimeni, nici un cuvânt.
Eram tot timpul cu gândul la inamic
Pregătind o bună strategie,
Nepăsându-mi de nimeni si nimic
Chiar de era o mare tragedie.
Trăgeam neîncetat ca un nebun
Insetat de sânge si durerere,
Împrăştiind cartuşele pe drum
Prin praful ridicat de-o adiere.
Înaintam peste cadavre desfigurate,
Cu arma strânsa bine-n mână,
Şi nu priveam deloc în spate
La ceea ce lăsam in urmă…
Insist mereu sǎ-ti spun,
De ce eşti specialǎ
Dar tu mǎ crezi nebun,
Şi nu mǎ iei in seamǎ.
Îmi fac curaj din nou,
Şi-ncerc sǎ-ţi demonstrez,
Cã nu sunt doar un ecou
Şi nici nu aberez
Vreau doar sǎ îţi spun,
De ce eşti specialǎ
Chiar de mǎ crezi nebun
Sau nu mǎ iei in seamǎ…
Sunt obosit şi fǎrǎ vlagǎ,
Şi nu o sã-ţi mai spun,
De ce eşti specialǎ
Poate…chiar sunt nebun !
Trăim într-o lume a viselor,
Rupţi de realitatea banală
Iar gândul la momentele de dor,
Ne crează o imagine subtilă
Ce-o conturăm de-a binelea
Fără să-i cunoastem efectele
Şi simţim doar placerea
Unor lucruri ireale.
Mi-e dor de ploile calde de varǎ,
Mi-e dor de cântecul pǎsǎrilor,
Mi-e dor de formele norilor,
Mi-e dor de tine…
Mi-e dor de zâmbetul soarelui,
Mi-e dor de susurul apelor,
Mi-e dor de cântecul greierilor,
Mi-e dor de tine…
Mi-e dor de aleile pline cu frunze,
Mi-e dor de vechea bancǎ,
Mi-e dor de aerul de toamnǎ,
Mi-e dor de tine…
Mi-e dor de privirea ta inocentǎ,
Mi-e dor de zâmbetul tǎu cald
Mi-e dor si simt cǎ ard
Gândindu-mǎ numai la tine…
Lumini albastre ce sclipesc în zare,
Oraşul este trist, parcă moare,
Auzi un plânset rece, înfundat
Pe-o bancă şubredă într-un loc ciudat.
O umbră palidă îţi acoperă privirea
Trăieşti cu gândul şi amintirea,
La tot ce-a fost şi nu mai este:
Un vis, un basm sau o poveste.
Sunt gata de drum orice ar fi.
Nimic nu mǎ mai poate întoarce acum,
De la voi imi iau rǎmas bun
Şi plec…şi plec în zori de zi.
Nu vreau sǎ-mi duceţi dorul,
E mult prea dureros.
Ridicati-vã privirea trista de jos
Şi continuaţi-mi drumul
Spre un loc liniştit si îndepartat
Ce-mi va aduce alinarea doritǎ
Într-o lume rece si tǎcutǎ
Unde cu timpul voi fi uitat.
A big nothing 